Dă mahrama la o parte
Autor: Avasilcai david  |  Album: 365  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de avasilcaidavid in 29/01/2017
Poate că, ți se pare greu
Să împlineşti ce scrie-n Carte
Dar, aşa spune Dumnezeu...
Să dai mahrama la o parte

Să îţi descoperi faţa-ascunsă
Să iei mahrama de pe ea
Şi să priveşti ca 'ntr-o oglindă
Spre minunată slava Sa...

Să te străpungă Adevărul
Şi să te vezi aşa de mic...
Privind în ochi pe Salvatorul
Să te descoperi, un nimic...

Lasă-L pe El să îţi arate
Dă-ți pânza de pe faţă, jos...
Lasă-l pe El să te confrunte
Căci Adevărul e Hristos!...

Lasă gândirile deşarte
Şi fii un fiu cuviincios
Lasă mahrama la o parte
Priveşte slava Lui Hristos!

Lasă-i pe alţii să o poarte
Şi să privească ce se vede
Tu, dă mahrama la o parte
Şi vezi, ce nu se vede!...

Căci strălucirea Lui e veşnică
Moise a fost, şi a trecut,
Dar, strălucirea Lui e unică!
E Veşnicie, e mai mult...

El este Duh, e slobozenie
Şi unde-i Duh, e libertate
Mahrama nu-i sfinţenie,
Deci, dă-o la o parte!...


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 925
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni