Pe strune lungi de vânt alunecă ușor
Notele valsânde prin lumea viselor,
Dorind să se înalțe, s-ajungă pân-la cer,
Sfârșiră-n scârțâit sub tălpile de ger.

În albul inodor, străluciri se-ngână,
Ghirlande de stele, dantele de lumină,
Din fire de argint din caiere de nori,
Își țese iarna ia bătută-n dalbe flori.

Șapte culori se-ascund în straiul alb, se joacă
În aburul de stele, în puf de promoroacă
Și nu-i altă nuanță în cele patru zări
Și trebuie să zbori căci nu sunt nici cărări.

E vis? Este aievea? E rai, dar trecător
Căci porțile-s deschise oricărui muritor
Și poți intra în el cu hainele murdare,
E-un rai ce se topește-n razele de soare.

În Raiul veșnic, Doamne, culorile sunt vii
Și iarba ne alintă în sfinte Bucurii,
Rodii pârguite, în Dragoste divină
Vom savura zburând pe aripi de Lumină.