Din spini fac fildeș

Un ger e în noi, deși-i căldură mare,
(Privind la ce se întâmplă sub soare...)
Tulburări pe dealul Iubirii! Credința-i renegată.
Uitată-i viața, pe cruce curmată.
Ceasul... Parcă s-a oprit în loc.
Uitate lacrimii... ce-au curs cu foc,
Jertfa lui Isus pe cruce,
Pentru păcătoșii din lume.
Mulți creștini se pierd pe căi
Orbi. Nu văd cum ceru-i gri.
Și-au pierdut gustul... cuvintele...
Nu mai au mierea... dulcele.
În lupta pentru Cer pierdute-s harnice albine.
Nu-și mai adună polenul rugii pentru mântuire.


Scârție arcușul... În depărtări furtuni...
Nopțile cu nori... cărbuni aprinși.
Credința de mult s-a ascuns,
S-a șters dorul de - SUS-
Totul e trist, până și cerul.
O lume haotică-și anunță misterul.
Doamne! Prin valuri abia reușim,
Cu lotca pe mare... să mai plutim...
Ochii în lacrimi... inimi frânte...
În mâna Ta ne punem dorințele.


Cărarea noastră-i un drum greu. - Calvar!
Acolo ne-ai lăsat iertarea-n dar.
Azi în ceruri și îngerii tac.
Pământul se zguduie, împrăștie foc
Căci picurul de sânge sălăsluiește-n sol.
Omul rău vrea să șteargă urma de el
Și neagă piroanele, răstignirea pe cruce,
Nerecunoscând jertfirea ”Ta” - pentru lume.
Uitării se dă Iubirea!... Privirea ochilor dulce,
Iar diminețile sunt întunecoase... zorile apuse.


Lipsește pacea din Valea Plângerii.
În jur totu-i bizar și dat uitării...
Cerul e trist. Plouă cu durere.
Și-s locuri în lume cu prigoniri,
În creștini e o teamă și ceață-n priviri.
”Isuse!” De ce nu vii? De ce nu vii?...
Semnele venirii așteptăm privind în SUS.
Zorii lipsesc-s fără dimineți... DOR stins.
În inimă se zbat foșnete închise,
Vibrează durerea... Ecourile-s apuse.


Așteptarea-i mare, puternică cum e oțelul.
Deznădejdile rup perdele-n altare... în inimi dorul...
Natura tremură pe adieri de vânt.
Noi, zdrobiți, cu duhul frânt.
Întinde-Ți mâinile rănite,
Degetele-Ți sângerate, mângâie-ne!
Privește-ne cu -Iubirea- ochilor de pe cruce,
Înviorează natura sufletelor noastre!
Înălțăm voalul duhului spre- SOARE-
Pliuri din rugi... fâșii strălucitoare.


Pașii îmi urcă pe trepte de - CER-
Din spini fac clape de fildeș și de fier,
Scară din nori marmorată,
Să bat umil la a CERULUI poartă.
În urmă las durerea toată.
Viața de nomad o vreau aruncată.
Deschide-mi cerul, ia-mă în brață!
În mine arde un - DOR- de NOUA VIAȚĂ!


PATTADA/30/01/2017