Se-aud în Grădină şoaptele sfinte,
Ce ies tremurând din gura preasfântă
Lacrimi, sudoare, şi foc de cuvinte
Care se-aprind, în văpăi care cântă...

O gloată în spate, cu săbii, ciomege
Cu făclii şi cu lanţuri, să prindă un Miel,
În frunte un om, ce vocea îşi drege:
-Plecăciune, Ţie, Emanuel!...

Când vine aproape, cu buze uscate
Şi părul său aspru, încâlcit, şi vâlvoi
Cu mulţimea de oameni, agitată în spate,
Îl sărută încet, şi se dă înapoi...

Sărutul gurii, îi atinge obrazul,
E-aşa de cald şi nevinovat...
Cu mâinile murdare, îi-atinge grumazul
Şi se dă înapoi cu capul plecat...

Încă priveşte spre chipul Lui blând
Iar ochii Săi, par scânteie, la lună...
Priveşte apoi, uimit spre pământ
Şi n-are cuvinte, să-I spună...

Dar ochii Lui calzi, şi mâinile de sânge
Îl întrebau: De ce? Ce-ai făcut?
Îndurerat, de pieptu-i se strânge
Şi Îl priveşte, mai frânt, mai tăcut...

Vrea să se apropie iarăşi un pas,
Şi încă doi paşi, dar, inima-i bate
Şi simte de parcă-i silit şi e tras
De păr, de umeri, şi coate...

Priveşte cu spaimă, în faţa sa
În chipul barbar, cum ostașii Îl leagă
Unul-L scuipa, obraznic lovea,
Iar El, mai blajin, tot se roagă...

-Lăsaţi-L!, scuipă printre dinţi trădătorul
Lăsați-L să plece, vă spun!
Grăbit, un ostaş îi dă cu piciorul,
Şi-l face-amărât şi nebun...

Stătea în genunchi acuma, un Rege,
Legat în lanţuri, precum şi barbarii...
În mintea Iudei începu să se-nchege
Ce vroiau să facă, cu Domnul, tâlharii...

Şi iarăşi urlă un ecou în Grădină:
-Lăsaţi-L, Lăsaţi-L în pace!
El e curat, nu are vreo vină
Se-aruncă-n țărână, şi tace...

Un zornăit din lanţurile grele,
Se-aude în chip, aşa dureros
Că-n buzunarul, lui strâns de curele
Se aud şi arginţii, daţi, pe Hristos...

Barbarii ostaşi, se afundă în noapte
Lovind cu sete în bietul Isus
Care smerit, se roagă în şoapte
Tatălui Său, din slava de sus...

Înfricoşat, cu faţa-n ţărână
Îşi strigă în el, disperat
Strângându-şi inima, rece, în mână:
-E sânge sfânt... Nevinovat!

Curând, se crapă de ziuă, îi lumină
Și Iuda se scoală din ţărna de jos
Vântul îl bate, şi-l ceartă de vină
Că la barbari, l-a dat pe Hristos

Cu arginţii în pungă, la preoţi aleargă
Dar vai..., Hristos, deja e vândut...
Şi buzele arse, începe să-şi şteargă,
Şi fuge ţipând: Ce-am făcut!....

Răsuflă adânc, şi-aleargă la vale
Întruna se şterge, pe buze, pe faţă
Şi deodată, îi sare în cale
Gândul să-şi curme, amarnica viaţă...

...........................................................................

Poate şi tu L-ai trădat pe Hristos
Poate şi tu L-ai atins cu sărutul...
Dacă-ai făcut-o, apleacă-te jos
Şi în genunchi, o să-ţi uite trecutul...

Du-te la cruce, plin de căinţă
Nu vrea mai mult, fii doar zdrobit...
Şi-ţi vei simţi, întreaga fiinţă
Strânsă-n iubire, de Domnul Slăvit...

Iuda, şi el putea fii iertat...
Sângele Domnului, spală-orice vină!
Însă, fugind, la moarte s-a dat
N-a vrut viaţă... N-a vrut lumină...


A. David31;ian1;2feb.2017