Pe chipul gândurilor mele
chemate între duh si fire
coboară pietre aspre, grele,
cu vȃrfuri albe-n foi de stele
stȃrnind durere și iubire.
Eternul suflet nu-mi dă pace
strȃngȃnd Dumnezeiasca Mȃnă
cu infinita, sfȃnta pace,
și, luminat la cer se-ntoarce
prin lumea rece și străină.
E mult de cȃnd statornicesc
încredințare și dreptate;
în viața mea să dăruiesc
mai sus de omul cel firesc
seninul dragostei curate!
Florești, Cluj