Eram flămând,
Eram setos
Și obosit...
Căutam odihnă.

Căram povara
'ntregii zile
Ce se grăbea
Să se ascundă.

Mergeam tăcut,
Îngândurat,
Și doar
Suspinul meu vorbea.

Din când în când,
Făceam popas...
Dar grabnic,
Teama mă urnea.

Era spre-apus
Când, dintr-o dat'
Răscrucea-n cale-mi
Se-arătă...

Pe-un drum de apucam,
El m-ar fi dus
La masa plină din câmpie
Cu gust și-mbietor nesaț.

Pe celălalt de aș fi mers,
El m-ar fi dus în podgorie,
Căci dealuri se urcau din văi
Și arome dulci, veneau din vie.

Pe ultimul, scria Speranță
Și-o poartă-n vânt bălăngănea.
Pe ea vedeam cu scris 'grijit:
„Loc de lăsat povara ta”.