Prea mult...

Prea linişte-i în mine, Doamne,
Prea mută e fiinţa mea
Parcă au trecut o mie toamne
Peste tăcută, viaţa mea.

Prea multe juruințe prăfuite,
Prea multe hotărâri sunt sub capac.
Atâtea mii de vise năzuite
Mi le-am ascuns într-un burduf sărac...

Prea tac în năzuinţa către Tine
Prea fără vorbă sunt în drumul meu
Mă văd aşa ascuns printre suspine
Strigând aşa de rar, numele Tău.

Să fii prea surd să nu-mi auzi strigarea?
Nu, nu eşti surd. Sunt eu prea mut.
Îmi amintesc când mi-ai făcut chemarea
Eram pe cale-atunci să fi tăcut...

Mă simt prea moale în slujire
Prea mut în drumul către cer
Ştiind că mă aşteaptă o nemurire,
În rugăciune sunt prea efemer...

Am învăţat că Ţie-Ți plac şi muţii
Că Tu-i iubeşti pe toţi la fel
Şi bâlbâiții, şi tăcuţii,
Pe cei care Te au ca ţel...

Doamne, Te rog, deschide-mi gura,
Şi inima, şi viaţa,
Îndepărtează Doamne, zgura,
Înseninează-mi faţa...

Nu pot să tac în faţa Ta
Nu pot rămâne mut...
Căci Tu eşti tot ce pot avea,
Şi-atâtea mi-ai făcut!...


A.David6februarie2017