Cu pleoapele plânse de ploaie şi vânt,
cu inima arsă şi flori de pământ,
cu mâinile-ntinse şi palmele reci,
Te-aştept la răspântii de drumuri să treci.

Cu buzele goale, cu sufletul gol,
lovită, rănită, căzută-n nămol,
cu lacrimi de frunze, crescute din piept
aşa stau Isuse, aşa Te aştept...

În leagăn de toamnă cu arborii uzi
când şuieră vântul, aştept să m-auzi,
cu mâinile albe atinse de ger,
purtându-mi pe umeri povara de cer,

cu plânsul în pleoape şi ochi temători,
cu braţele pline de zdrenţe şi nori,
cu inima goală, uitată în frig,
aşa vin la Tine, Isuse, şi strig

rănită, lovită, bătută de vânt,
cu ochii de piatră şi mâini de pământ,
aşa strig la Tine cu sufletul greu:
Eşti Isus! Eşti Isus! Eşti Mirele meu!