Ploaia de la Cinzecime
Autor: Teodor Codreanu  |  Album: Alfabetul limbii sfinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de lumineaza in 18/02/2017
Ploaia de la Cinzecime

Cu cât dor te mai cântară
Toţi profeţii din vechime
Cu cât zel te aşteptară
Ploaie de la Cincizecime

În zadar în temple-nalte
Tălmacind dădeau la legi
Erau toate pietre moarte
Erau toate, ziduri reci

În zadar legate-n zale
În iaspis şi în medalii
Căci n-a fost trimisă-n ele
Ploaia zilei de Rusalii

În zadar în vechiul templu
Cronicarii se jertfeau
Peregrinii puşi pe drumuri
Nu găsiră ce căutau

Însă tot Ierusalime
Eşti tu culmea dintre toate
Nu că ai un templu-n tine
Şi nici străzile-asfaltate

Nu că ai atâtea ziduri
Şi palate sclipitoare
Nu că eşti în bucurie
Dovedit că-i sărbătoare

Nu că pe-a tale drumuri
Astăzi merge lumea mândră
Căci în fond eşti o ruină
Dar la faţă,o oglindă

Dar ai dreaptă fericire
Ce ţi-a fost sortită ţie
Să-ţi întorci a ta privire
Astăzi spre împărăţie

Să vezi casa părăsită
Locul nebăgat în seamă
Să vezi ziua profeţită
Şi copiii fără mamă

Până azi trăim pe drumuri
Până azi îi prigoniră
Până azi cu-a tale scripte
Zi şi noapte-i urmăriră

Până azi le lipsea pacea
Şi-i vedeai tot încuiaţi
Însă,iată,sfânta-ţi voce
I-a salvat şi-s liberaţi

Până ieri umpluţi de frică
Tremurau în faţa lumii
lată-i azi pe toţi cum strigă
Plini de dorul Cincizecimii

Te prezintă azi pescarii
Te făleşti cu-acei de jos
Iată astăzi cărturarii
Ucenicii lui Hrisros

lată marea profeţie
lată dorul din vechime
lată ploaia cea târzie
Te-a stropit,Ierusalime

lată darul şi puterea
Stau de astăzi temelie
lată haina de răpire
Şi mantaua lui Ilie

Iată azi Mângâietorul
Coborât-a-n lume,jos
Iată-L pe locţiitorul
Salvatorul lui Hristos

A venit săi-Şi ia mireasa
Şi s-o-mbrace-n sărbătoare
A venit să facă plata
Dând ulei la fiecare

A venit s-aducă pacea
Profeţită din vechime
Să cunoască lumea-ntreagă
Ploaia de la Cincizecime.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1485
  • Export PDF: 4
Opțiuni