"Puţin lucru sunt mângâierile lui Dumnezeu pentru tine
şi Cuvintele care-ţi vorbesc atât de blând? ... "
Iov 15:11
Când Dumnezeu îţi cere să aduci o jertfă,
fii sigur că răsplata-i pregătită;
dar poate-ti spui că nu e suficientă,
tu ai nevoie de putere în ispită.
Să poţi să crezi că nu este-n zadar
zbuciumul tău, dorinţa de-a trăi curat.
Să poţi întrezări-n nădejde un final;
calvarul să-ţi pară mai uşor de-urcat.
Însă, adeseori te simţi atât de singur,
atât de slab şi-atât de copleşit,
încât nimic în viaţă nu mai pare sigur,
nu-ţi vine-a crede, parcă, că mai eşti iubit.
De ce se-ascunde Dumnezeu de realitate?
El a promis că e cu noi şi totuşi,
pare că-nchide ochii la nedreptate...
De ce nu intervine pentru-ai Săi supuşi?
De-atâtea ori a afirmat că ne e Tată,
deci cum iubeşte-un tată pe-ai săi fii? !
Nu va interveni mereu de-ndată,
dar nici nu-i va abandona, orice ar fi!
Va suferi cu ei în încercare,
îi va încuraja şi îi va întări,
va fi cu ei pe drumul spre maturizare
şi pentru că-i iubeşte nu-i va ocroti-
-de suferinţă şi de lacrimi trecătoare;
mereu le va aduce-aminte că 'ntr-o zi
vor înţelege şi ei Taina răscumpărătoare
şi chiar mai mult, că Îi vor mulţumi.
Jehova iire-ţi va purta de grijă.
Încrede-te-n Cuvântul Său cel Sfânt
şi vei descoperi, cu oarece surpriză,
ce scop măreţ ai aici pe Pământ!