Comorile câştigate pe nedrept nu folosesc,
dar neprihănirea izbăveşte de la moarte.
Proverbe 10:2

Când ţi-este dată-n grijă o grădină,
având la dispoziţie orice fruct, ca plată,
vei fi tentat, când munca devine rutină,
să guşti din fructul ce-i plăcere vinovată.

Priviţi spre Adam, le avea pe toate:
o lume perfectă, un ajutor potrivit,
în Eden se bucura de autoritate
şi, deşi muncea mereu, nu era obosit.

Ce n-a fost de-ajuns de-a ales să rişte?
De ce n-a crezut ce i-a spus Domnul?
A privit spre pom şi a vrut să guste –
viaţa fără Dumnezeu – să conducă omul!

Totuşi, Adam şi Eva au fost creaţi bine,
Însuşi Dumnezeu, privindu-i, aşa a rostit.
Pofta n-a venit de la ei, din sine,
cel rău i-a momit şi i-a ispitit.

Evei i-a şoptit că-i lipseşte ceva
şi Dumnezeu ştie, dar nu vrea să-i dea.
Că li se interzice, practic, să cunoască
lucrul ce-ar putea să îi fericească.

Şi ce a fost totuşi aşa minunat? !
Chiar din clipa-n care mărul l-a muşcat,
tânărul Adam a-nceput să moară,
inocenţa, pacea-n lume să dispară;

tot ce-a fost frumos, astăzi e pustiu,
boala stăpâneşte peste tot ce-i viu;
apar buruieni, fiarele cer sânge,
Adam e prea ocupat, Eva mereu plânge!

Nu a ştiut oare Dumnezeu mai bine,
de ce aveam nevoie să fim fericiţi?
Dar noi ne lăsăm şi astăzi minţiţi,
cel rău cu ispita pe la noi când vine.

Iluzia rămâne: gustă şi găseşti
plăceri fără seamăn, cum nici nu gândeşti.
Fiindcă Dumnezeu nu-ţi dă voie ţie,
să te bucuri de-a lumii avuţie.

Nu-ţi dă voie Domnul, cum să nu îţi dea?
Vrei să guşti din lume? E alegerea ta!
Însă consecinţele îţi rămân tot ţie
şi le vei răbda pentru veşnicie.