Câteodată amintirea-i bună
Şi te scaldă-n liniştite ape;
Altădată-i rea ca o furtună
Care-ncearcă sufletul să-ţi sape.
Nu mai vezi nici Rai, nici Pomul Vieţii.
Au rămas şi îngerii, departe.
Bate vântul aprig al tristeţii
Sub un cer aducător de moarte.
Ce-i cu tine, Eva? Ce-i Adame?
Vă-nspăimântă deznădejdea firii?
Inima, în felurite game,
Sângeră pe spuza amintirii...
fain...si asta te face sa iti ia foc inima daca e citita cum trebuie
WWJD