Isus, Salvarea
Autor: Alexandra Prelipcean  |  Album: fara album  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de Alexandrra in 22/02/2017
E noapte și e frig, și vântul mă-mpresoară,
O cucuvea mai cântă, în ploaia de afară,
Tăcere de mormânt, doar ploaia cade-ntruna,
Își spune-al ei cuvânt, încet se-ascunde luna!

Și rănile mă dor, de-atâta suferință,
Încep să plâng cu-amar, Tu vezi a mea dorință,
Căci moartea mă cuprinde, cu mâna ei cea rece,
Un val de amorțeală ce trupul mi-l petrece,

O ultimă, strigare: " Recunosc, am greșit!"
Apoi a mele pleoape, se lasă liniștit.
O mână mă cuprinde, e caldă ca de soare,
Șoptește la ureche: " ridică-te-n picioare!"

Cu greu ridic privirea, mă uit ca să văd cine,
Mai are încă milă și vorbește cu mine,
Nu văd nimic alături, dar simt doar o putere,
- Tu ai venit Isuse? Răspunsul e... Tăcere!

Mă ridic în picioare și văd doar o lumină,
Alerg cu dor acolo, prin ploaie și prin tină,
O ușa e deschisă: " e cineva acasă?"
Și un bătrânel vine și în fața mea iasă!

- E cineva, poftește! privirea lui cea blândă,
Cu dragoste și pace, ce vrea să mă pătrundă,
Privește și cu milă, cu drag mă ia de mână,
Hai vino tu, din noapte, hai, vino la lumină!

Îți voi lega cu grijă, rănile ce te dor,
Căci nimeni nu ți-a dat, o mână de-ajutor,
Și-apoi îți voi da hrană, ca să te întărești,
Și vei închide ochii, ca să te odihnești!

În zori de dimineață, aud în depărtare,
Păsărele ce cântă, afară este soare,
Mă uit, a mele rane, s-au dus, și nu mai sunt,
Strig disperat, pe gazdă... însă nici un cuvânt!

Alerg grăbit prin casă, arată părăsită,
Mâncarea e pe masă, e gata pregătită,
-Dar unde e bătrânul, o unde s-o fi dus?
Ah, acum îmi dau seama! Nu ai fost Tu, Isus?

Mănânc cu bucurie din hrana pregătită,
Și ies în grab' afară, din casa părăsită,
Îmi plec genunchi-n grabă, privesc direct în sus,
-Tu, soarele iubirii, o bunul meu Isus!

Când gheara rece-a morții, cu drag mă-mpresura,
Tu, ai venit Isuse, pentru a mă salva,
Simțeam fiori de moarte în trupu-mi obosit,
Credeam că sunt pierdut, dar Doamne... ai venit!

Și ție poate astăzi, ca să îți dea salvare,
Să te scoată din lume de sub povara-i mare,
Ridică azi privirea, privește doar în sus,
Că Cel ce-i Salvatorul, e numai El... Isus!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1424
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni