Tu plângi...Ce taină nepătrunsă oare
Ți-a transformat surâsul în suspin?
De ce ți-s ochii crâncene izvoare
Ce nu cunosc iertare și alin?

De ce privirea îți întorci grăbită
Și-o pierzi departe, către zări străine?
Te doare poate inima ce strigă
Și caută un cuvânt să o aline?

De ce să plângi? N-ai înțeles că ochii
Sunt două porți să intre fericirea
În inima ce zace încuiată
Când e departe cântul și iubirea...

Chiar dacă suferi nu mai plânge...iartă...
Iertarea e balsam și mângâiere...
Ea-nmugurește-n suflet și cu timpul
Va înflori în zâmbet și putere...

Hai, lasă-mă pe fruntea-ngândurată
Să pun pecete un sărut duios
Și nu mai plânge...uită întristarea
Căci viața e un vis...cel mai frumos!

Vulcan-25-01-2017
Mary