Te-ai întrebat așa, vreodată?


Te-ai întrebat așa, vreodată,
De ce în jur, e atâta grabă?
Din tot ce vezi pe-acest pământ,
Nimic nu duci în Cerul Sfânt,
Ce te-nconjoară, ce te uimește,
Din tot ce omul agonisește,
Când pământul părăsește...
- Zi-mi omule!... Ce te însoțește?...



Toate rămân de tine jos.
Creștine, nu fii lăcomos!
Tot ce aici ai adunat,
Vine vântul... tot ți-a luat.
Mai fă-ți timp, ochii să vadă,
Mai întreabă-te în grabă,
Când ești în grea încercare,
Ce-ai adunat, îți dă salvare?



Tu fă-ți timp... a înțelege
Doar pe Domnul aștepți să lege.
Durerea: chemi să te ungă
Cu ulei Sfânt. Și binecuvântă!
Pășești pe drum mereu plângând,
În pumni, praful adunând...
Urmărește cum trece timpul...
Se duc anii... anotimpul...



Clipele sunt trecătoare,
Tu adună-ți comoara mare:
Credința-n Isus Hristos,
Scara ce te va duce - SUS!
Creștine!... Tu stai de veghe!
Domnul îți dă! Dar tu, alege!
Nu fii lacom la nimic,
Ca să nu sfârșești în foc.



Cerești comori tu să aduni.
Construiește din ele poduri!
Încrezător să urci spre ceruri,
Spre albastrele zări,
Să ajungi în veșnicie,
În a- Cerului Mărire-
Lângă tron să te odihnești,
Pe Dumnezeu să-L proslăvești.