Ștrege urmele tăciunii

Într-un trup uscat de vreme,
Urma nebuniilor
Ce-au lăsat în suflet rană,
Strigă după ajutor!

Într-o inimă legată
Ura şi nemulţumirea,
Şi nădejdea amânată
Au adus îmbolnăvirea...

Strigă - Doamne! Ajutor!
Însă Domnul nu răspunde...
"Uite-mă, nu vezi că mor!
Doamne, nu Te mai ascunde!"

"Nu M-ascund. ci tu de Mine
Inima nu-ţi alipești
Şi e plină de suspine
Fiindcă tu, ți-o împărțești..."

Într-un suflet stors de vină
Urlă-un glas ca într-un vid:
"Doamne, Doamne, dă-mi lumină!"
"Cum să-ți dau, că Mi-ai pus zid! "

"Zid? Ce zid Iubit Părinte?
Eu la minte, sunt întreg
Spune-mi câteva cuvinte
Mai pe clar, că nu-nţeleg... "

"Nu-nţelegi că amânarea
Este zidul dintre noi
Lenea ta şi nepăsarea
Ne despart pe amândoi!"

"Tu vrei mult, dar cu puţin
Cum să-nfăptuiesc minunea?
Când Cuvântul nu ţi-e-alin
Şi ţi-e rară rugăciunea!"

"Dar Isuse... Niciun dar.
Mai întâi dezleagă funii.
Să-mi revărs din nou din har
Şterge urmele tăciunii... "

Da Isuse, ai dreptate...
Sunt un laş şi-un amăgit
Toate mi le şti, chiar toate
Iartă-mă, că Ţi-am greşit...