Intre nastere si moarte,
sunt distante, intervale...
Dupa cum traim pe Terra,
prinsi de varste inegale!

Intre aceste doua stari,
sunt si bune sunt si rele.
Ne-ntrebam cu neputiinta:
cum de vom scapa de ele?

Din aceste doua, iata,
nu cunoastem un reper:
“Cat vom fi si cat vom sta,
pana vom pleca spre cer?”

Noi pe prima o cunoastem,
pe a doua, Domnul, stie,
Cat ne tine? cand da startul?
sa plecam sa plecam spre vesnicie!

Toti traim in lumea-aceasta,
intre-aceste mari repere,
Alti-s tari si sanatosi,
pentru unii, doar, durere.

Multora li-e greu sa creada,
ca dincolo de mormant,
Sufletul e viu, traieste,
nu se duce in pamant!

Acestia, nici macar nu vor,
inspirati sa mai gandeasca:
Cum si cand involuntar,
vor sfarsi sa mai traiasca.



Se comporta ca si cum,
pe pamant sunt vesnic vii,
Stau si strang, aduna multe,
neprivind spre vesnicii.

Sunt si altii, dar putini,
cu statut de “credincios!,
Ei aduna perle multe,
intru Domnul lor, Cristos.

Sunt ei gata sa renunte,
din ce-i bun sa dea la altii,
Stiind bine ca “Dincolo”,
se vor numara talantii!

Toti acestia au purtarea
dupa chipul lui Cristos,
Inspirand model in lume,
dupa traiul lor frumos.

Comportarea lor e demna,
in cuvinte har si sare!
Cand dusmanii ii ranesc,
ei ii iarta cu-ndurare.

Intre cele doua borne
(sa le zicem noi locatiii),
Ei nutresc o sfanta pace,
pe cei rai iubind ca fratii!

Multe sunt de amintit,
de la Nastere, la Vis:
Doar acei ce-L au pe Domnul,
au tichet de Paradis!

Cand acestia au ispite,
si necazuri din belsug
Ei isi lauda Stapanul,
ca le-a dat asa un jug.

Intre nasatere si moarte,
e un timp necunoscut:
Dar ferice e de omul,
ce din Duhul e nascut.

El se lupta cu-ndarjire,
pentru-a vesniciei parte,
Sta mereu pe baricada,
nu renunta pan-la moarte!

Moartea pentru multi e groaza,
pentru altii castig...mare!
Pentru primii e neant,
altora, rascumparare.

Multi paveaza drumul bine,
ce nu duce...nicaieri!
Il acopar cu gunoaie,
cu desfrau si cu placeri.

Ceilalti au si gusturi bune,
mai de seama, rafinate:
Ei depun la Domnu-n Banca,
sa le scoata dupa moarte.

Intre nastere si moarte,
sunt destule-ntortocheli:
unele nu au valoare,
dar se tin cu cheltuieli!

Cei mai multi se infioara,
cum nu pot asterne-n randuri:
“Cum sa mor si sa ma puna,
intre cele patru...scanduri?”

Unii chiar pe drept va spun,
nu se tem nicicum de moarte,
Stiind bine ca “Dincolo”,
de Isus au sigur, parte!

Foarte multi gandesc urat,
dupa veacu-ntunecos,
Pentru altii fac si gandul,
rob al Domnului Cristos.

Sunt atatia incantati,
de al mortii lor...trofeu,
Crezand mult ca sunt primiti,
chiar de Insusi Dumnezeu!

Si acum din doua cete,
vom lua doar cate unul:
Ei ajung pe patul mortii,
pentru-a-ntampina...Stapanul!

Unul zice ingrozit:
“doctore, dau aur, zloti,
Numai tine-ma in viata,
cat de cat asa cum poti!”

Celalalt e plin de pace,
cand scruteaza catre-n Sus,
Iar apoi decorporarea
si se-nalta spre Isus.

“Vino, zice Domnul, ai fost slab,
dar te-am iubit!
Ori de cate ori greseai,
te-ai rugat si te-ai smerit!”

Si paseste credinciosul,
catre spatiul maiestos:
“Doamne, ce frumoas e-aici,
si Tu esti asa frumos!”

Ingerii in alb ii canta,
in alai stralucitor:
“Bine ai venit la noi,
langa-al tau, Matuitor!”

Voi ce nu aveti pe Domnul,
si va tavaliti prin cloaca,
Hai veniti acum, si sfinti,
Domnul cere sa va faca!

Renuntati azi la pacat,
la minciuna, la ranchiuna,
Si primiti-L pe Isus,
El va iarta orice vina.

Nasterea precum si Moartea,
sunt doar doua entitati:
Crestinii, doresc sa umble,
pe a strazilor cetati.

Toti acesti-au fost in viata,
cu simtiri si gand curat,
Iar acum doresc sa-L vada,
pe Ilustrul Imparat.
Amin.