Luceferii și sorii se dau de-oparte când
Renaște din cenușă , al Vieții dulce cânt .
Și negura și frigul și ceața și-nnoptarea
În aburi de grăunte aprinde-nfiorarea ...

În negura pustie , în neagra depărtare
Pe bolta infinită o nouă Stea răsare ...
Iar raza ei curată , cu scânteiri fierbinți
Ne mângâie și dorul și dulcile dorinți ...

Sub oaza de Lumină , atât de pură – n toate
Cuprins de-nfiorare , a mea inimă se zbate ...
Privesc spre cerul palid c-o umbră de mister ,
Și-nfiorat de doruri , doresc s-ajung în Cer ...

Să fiu printre luceferi , să luminez pe Cale
În Țara Minunată , cu mii de Osanale !
În bucurii eterne , plăceri necunoscute ,
În desfătări sublime , trăiri desăvârșite ...