Îți las ca moștenire după moarte,
Un Testament și tu îl vei citi.
Dar, nu uita, că nu-i o simplă carte,
Cu slove și mărturisiri deșarte,
E tainică! Tu, asta vreau să știi!

Căci fiecare literă lăsată,
Ca mărturie vie în condei
Deține o dovadă-adevărată,
Că tot ce-a fost și ce va fi vreodată,
Se va-ntâmpla chiar de vrei, sau nu vrei!

Acum, să-ți spun și despre moștenirea,
Ce ți-am lăsat-o scris în testament,
Ea este una chiar nemăsurată
Cum nimenea nu a primit vreodată
Și-o vei primi, dar numai dacă vrei.

Și vreau să-ți spun și despre așezare,
Păi, dacă îți ridici privirea-n sus,
Și-ai să privești tot ce cuprinde zarea,
Tot cerul cel albastru ca și marea,
E moștenirea de care ți-am spus!

Dar să ajungi acolo ai nevoie,
Să urmezi tot ce-i scris în Testament,
Căci, ca să mergi așa, tu nu ai voie
Ci să respecți totul de bunăvoie
Și la nimic tu să nu fii absent.

Și Tatăl meu, cândva, mi-a lăsat mie,
Aceeași Carte ce am prețuit,
Acum mă duc sus în Împărăție,
La moștenirea ce mi-a dat-o mie,
Scumpul meu Tată și iubit Isus.

Și te aștept aici, când tu din lume,
Ai ca să pleci și lași în urma ta,
Nimic, decât un Testament anume,
Cu moștenirea cea din altă lume,
Și-aceasta, carte este Biblia!