Se zguduie pământul din temelia lui
Şi fulgerul străbate pe bolta cerului,
Tunetul răsună în orişice ungher
Şi oamenii se-nfioară, se tânguie, se tem.

Aleargă fiecare spre dumnezeii lor,
Se roagă ca să treacă furia norilor.
Dar în furtuna care mai tare se înteţeşte
Ei nu cunosc că Domnul din ceruri le vorbeşte.

Căci după cum veni furtuna
Atunci când ceru-a fost senin,
Aşa veni-va şi sfârşitul
Cu vaiete şi cu suspin.

Când oamenii plini de mândrie
Semeţi, gâtlejurile-or ridica
Şi vor credea că totu-i bine,
Cum n-a mai fost nicicând aşa...

Când se vor cufunda-n păcate
Ce vor ajunge pân' la culme,
Atuncea va veni sfârşitul
Şi judecata pentru lume.

Dar pentru cei care-n suspine
Mănâncă zilnic pâinea lor,
Va fi o zi de izbăvire
Căci vor vedea pe Domnul lor.

Vor suferi şi ei necazul
Şi chiar şi multe prigoniri.
Şi de la acei din casă,
Dar şi de la acei străini.

Dar cel ce va rămâne tare
Şi fiarei nu se va-nchina,
Şi nu îi va primi însemnul
Pe mână sau pe fruntea sa

Va suferi... dar suferinţa
Va fi atunci cununa lui.
Căci Domnul îi va da răsplata,
Un loc la Nunta Mielului.

Voi toţi acei ce-n lumea asta
În sus şi-n jos tot alergaţi,
Opriţi-vă măcar o clipă
Şi în suflet cugetaţi...

Dacă groaza vă apucă
Văzând furia cerului,
Unde o să vă ascundeţi
De mânia Domnului?

Mai bine acum când încă se mai poate
Cât încă Harul nu e luat,
Întoarceţi-vă înspre Domnul
Şi lepădaţi al vost' păcat.

Încredinţaţi-vă viața
Deplin, deplin în mâna Sa,
Căci de acolo nu-i furtună
În veci ca să vă poată lua.

Amin