Cu capul sprijinit în mâini
Şi cugetând adânc în mine
Mi-am amintit de Sfânta Pâine
Şi mi-au venit în piept, suspine,
Când i-am văzut pe slujitori
Cum rup uşor cu mulţumire
M-au luat o mie de fiori
Mi-am amintit de răstignire...
Ah! Trupul Tău, frânt pentru mine!
'Mpărţit în milioane de bucăţi
A îndurat ocară şi ruşine
Şi L-am văzut rupându-Se, atâtea dăţi...
Umili, şi bucurându-se cu frică
Copiii Tăi ce sunt sfinţiţi
Ating sfioşi o bucăţică
Şi-o pun pe buze, mulţumiţi.
...Cum cade în pahar din rodul
Sfinţit al viţei, simt durere...
Cum sânge-a curs, se varsă vinul
Pluteşte Duhul prin unghere...
Ating cu buze tremurânde
Cu teamă sfântă ţin paharul
Copiii Tăi încep să cânte
Şi mă-nfășoară-ndată Harul...
Aşa Îl văd de fiecare dată
Stând în picioare, ori stând jos,
O masă mare-nconjurată
Unde-I prezent Isus Hristos...
Binecuvântate versuri.
Harul si Pacea să vă fie înmulţite