E multă tăcere în noapte și totul e negru și rece,
Privind în adâncuri de suflet, văd bine cum trupul se trece,
E tot mai vizibilă starea de-argilă-ndelung prelucrată
Și totuși găsim pe alocuri și tină puțin frământată.

Olarul din slavă grijeşte de tot ce prin mână Îi trece,
Cu cât e mai aspră lucrarea, cu cât timp mai mult El petrece
Să scoată ce-i bun din țărâna ce nu are formă, culoare,
Cu-atât rezultatul uimește căci are-o-ntreită valoare.

Supus, lutul stă sub privirea Acelui ce-l vrea nestemată,
În mâinile Lui transformarea e-o taină ce nu e uitată,
Un vas pus în cinste prin harul ce Domnu-a lăsat pe pământ
Sau poate un vas de ocară, cum bine e scris în Cuvânt.

Cristos ce în noi locuiește, ne dă o nădejde deplină
În slava ce El pregătit-a, un loc plin de har și lumină,
Căci toți ne dorim să ajungem cândva în etern paradis,
Croiește-ne Doamne o cale, condu-ne spre locul promis!

Iar Doamne, de încă mai este fărâmă de zgură și pată
În boțul acesta de tină, îl fă o epistolă-ndată,
Să ducă la capăt de lume a Ta Veste bună, Mesia,
Să vină la cruce tot omul ce-ascultă și crede solia!

Privind în adâncuri de suflet, văd bine cum trupul se trece,
E tot mai vizibilă starea de tină amorfă și rece,
Dar dincol-de ce simte carnea, e duhul ce tainic suspină,
Căci El Elohim i-a dat viață, când Fiul plângea în grădină.

Prin ruga stropită cu lacrimi Isus ne-a deschis cerul sfânt,
O dragoste fără de margini! El, Logos venit pe pământ,
Ne-a dat noi speranțe, iar astăzi, în duh ne vorbește șoptit:
"Eu sunt Cel ce dau mângâierea, pentru voi M-am lăsat răstignit!"

Ești singur? Durerea e mare? Nu-i nimeni să-ntindă o mână?
Îți pare viața povară? Te simți ca-ntr-o țară străină?
Vino degrabă la cruce, la Cel ce-a murit pentru tine,
Ascultă chemarea Iubirii, acuma prieten, nu mâine!

06/03/17, Barcelona-Lucica Boltasu