Când anii trec ca norii şi oamenii ca vântul,
viaţa noastră curge cu timpul ce-l trăim.
Şi undeva în cale stă neştiut mormântul
și nimeni nu cunoaşte în care ţintirim.

Doamne-n calea dreaptă, minte înţeleaptă
dă-ne să umblăm...
Ca în veşnicie sfânta-mpărăţie,
dulce s-o gustăm.

Când viaţa ni-e nainte ne pare-atât de lungă,
că nu ştim cum ar trece mai grabnic anii ei.
Când viaţa ni-e în urmă, am vrea să tot ne-ajungă...
dar nu ne mai ajunge şi-o plângem singurei.

Când unicele lucruri le-avem cu-ndestulare
- Iubire, tinereţe, şi soţ, şi legământ -
Le risipim în patimi, şi-n râs, şi-n nepăsare...
Când le-am pierdut, zadarnic le plângem preţul sfânt.

Când anii trec ca norii şi stările ca vântul,
o, suflet scump grijeşte-ţi avutul cel sublim.
Oriunde mori, - iubirea s-o ţii şi legământul,
ca să învii cu ele din orice ţintirim!