Psalm 18
L-am chemat strigând pe Domnul-n strâmtorarea mea
L-am chemat pe Cel ce este Domnul Dumnezeu
Din locaşul Lui de veghe El mă auzea
Şi-a venit ca să răspundă strigătului meu.

Cum s-a zguduit pământul, s-a cutremurat
Când din ceruri coborâse Domnul pe pământ
S-au pornit la vale munţii şi s-au clătinat
Pe un heruvim venise, pe aripi de vânt...

Cerurile-au fost plecate, aruncate-n hău
Nopţile-I stăteau alături şi-L înconjurau
Învelite cu-ntuneric lângă cortul Său
Erau ape-ntunecate, negri nori erau.

Şi din strălucirea-I mare ca un foc încins
Nori ieşeau zvârlind în lume grindină, cărbuni
Domnul a tunat în ceruri, glasul Lui aprins
A făcut să se-nfioare liniştea-n genuni.

Loviturile de trăznet când s-au înmulţit
Când săgeţile în valuri s-au pornit şuvoi
Au fugit urlând vrăjmaşii şi s-au risipit,
Au fugit neputincioşii înfricaţi şi goi.

Albia apelor toate s-a văzut atunci
Şi descoperite fost-a lumii temelii
Le-ai mustrat şi cu blândeţe dar şi cu porunci
Mi-ai întins apoi o mână-n mână să mă ţii.

Doamne, Tu-mi aprinzi lumina, Tu mă luminezi,
Dacă Tu îmi stai alături biruiesc ce-i greu
Cine este ca o stâncă-n care să te-ncrezi,
Cine altul decât Domnul-Dumnezeul meu...

(14.05.2003)