Cât păcatul m-a purtat
cincisprezece toamne,
toți mereu m-au lăudat,
nimeni nu s-a supărat,
nimeni Doamne!

Cât la cel rău i-am slujit
cincisprezece toamne,
toată lumea m-a iubit,
nimeni nu m-a prigonit,
nimeni Doamne!

Cât de lume mi-a plăcut
cincisprezece toamne,
orice rele-aș fi făcut,
nimeni nu m-ar fi-abătut,
nimeni Doamne!

Cât trecură ca un fum
cincisprezece toamne,
nimeni nu mi-a stat în drum,
nimeni Doamne!

Dar de când mă port să-Ți plac
(trei sau patru toamne),
bine caut mereu să fac
și tot nu mă are-n plac,
nimeni Doamne! ...

- O, mereu de-aș fi pribeag
toate-a vieții mele toamne,
ura tuturor o trag,
mi-e de-ajuns să mă ai drag,
azi Tu Doamne! ...