Câtă înflorire! Adormită-n fașă
Visează strălucirea primăverii noi,
Fluturând corole, fecioară gingașă
Să se-avânte-n valsul de furtuni, de ploi.

Câtă înflorire! Doamne, -n vremi din urmă,
Ai sortit-o leagăn de miresme pure,
Mielușei zburdalnici alergând prin turmă,
Cupe revărsând în nardul de Iubire.

Câtă înflorire! Înmugurită încă,
Așteaptă o Rază, să spargă zăvoare,
Căci în gene poartă tărie de Stâncă
Și explozii de miresme și culoare.

Sub scoarțe bătrâne se-aude Susur Blând,
Pe Calea Luminii, spre-Mprimăvărare
Din adâncuri urcă seve clocotind...
La poalele Crucii, Doamne câtă floare!