Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat,
Că n-a nedreptăţit pe nimeni, luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.

Se poate, n-a ucis cu parul, se poate, n-a furat comori,
Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis de-atâtea ori?
Se poate, n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate, n-a făcut păcate cum face orice vinovat...
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea cum alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine, dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui atunci,
nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci.
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat,
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu...
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.