Nu amâna
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Vorbește cerul  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de lboltasu in 29/03/2017
În labirintul vieții ce se trece,
Bezmetici alergăm spre nicăieri
Și vrem ca anii noștri să nu plece
Și vrem s-avem eterne primăveri.

Dar cât ne înșelăm în preumblare,
Gândind că vom trăi la nesfârșit,
Uităm că va veni o zi în care,
Vom trage linie sub ce am trăit.

Și-om socoti-n abacul existenței
Și-om aduna și om scădea tacit,
Vom flutura stindardul biruinței
Sau ne vom plânge traiul pervertit.

Nimic nu vom putea schimba atuncea
Când pragul îl vom fi trecut deja,
Doar dac-avem ca orizonturi crucea,
Putem la raiul sfânt a aspira.

Dacă trăim doar dup-a noastră fire
Și nu vrem s-ascultăm de Dumnezeu,
Să n-așteptăm o mare izbăvire,
Când vom ajunge-n ceas de apogeu.

Căci ni se spune clar în Cartea Sfântă,
"Alege Viața, de vrei să trăiești!"
Căci Dumnezeu prin har binecuvântă,
Dar mai și spune: "Să te pocăiești! "

Nu amâna prietene momentul,
În care să te-ntorci la Cel Preasfânt,
Să nu privești în urmă, iar prezentul,
Să-l ancorezi în Domnul, în Cuvânt!

Căci viața asta iute se mai duce,
Mai ieri născut, acum încărunțit,
În fața ta se află o răscruce,
Ce duce-n plus sau minus infinit.

Alege și nu sta prea mult pe gânduri,
Optzeci de ani nu sunt o vesnicie,
În Cartea Vieții mai există rânduri,
În care Dumnezeu vrea să te scrie!

29/03/17, Barcelona -Lucica Boltasu


Un minunat indemn la pocainta si la nadejdea vietii in vesnice. Viata aceasta este intradevar trecatoare, trece tot atat de repede ca apa in vad, azi suntem, maine nu mai suntem. Dar acum fiind la rascruce este bine sa alegem Viata: "Căci viața asta iute se mai duce,/Mai ieri născut, acum încărunțit,/În fața ta se află o răscruce, /Ce duce-n plus sau minus infinit." Felicitari, har si pace.
Adăugat în 30/03/2017 de marin2016
Statistici
  • Vizualizări: 1484
  • Export PDF: 166
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni