O salcie-și pleacă coroana spre râu
Crenguțele suple atingând luciul apei,
Iar mii de comori se-mpletesc rând pe rând
Strălucind în corola ce râul o-mparte.

Dinspre-apus apare și vântul de seară,
Nimic nu-i oprește avântul,
Dar salcia unduind peste râu
Își ține crengile strâns ancorate.

Mai târziu se-așterne tăcerea
Iar salcia șoptește-n surdină:
Dormiți, voi crenguțe, așa legănate
De vântul ce iarăși adie.

În zori, e forfotă mare
Căci totul zorește și învie,
Clipocitul de ape se-aude cum crește
Iar soarele vine bucuros peste zare.

O pasăre cântă și dă veste mare:
Un prinț coboară pe ape!
Credința lui îl ține-n vâltoare,
E-un prinț venit să se-nsoare.

Se oprește fascinat de splendoare
Ridicându-și privirea spre cer
Și vede cum salcia unduind peste ape
Curioasă, privește spre el.

Sfios, îi arată o crenguță
Spunându-i că o vrea ca soție,
Promite să-i fie alături în veci
Căci simte iubirea ce-i trece prin vine.

-Nu-ți dau crenguța așa: Tam-nesam
Și aș vrea să te văd mai de-aproape,
Atunci, respectuos el veni și îi spuse:
-Sunt cel ce-a venit de departe!

M-am rugat pentru fata ce tu ai crescut-o
Și mulți ani la rând se adună,
Acum, e sorocul și vreau s-o cunosc
Iar Domnul mi-e tată și-mi e călăuză!

-Voi vorbi cu-a mea fată de-mi dai un răgaz
Îi spuse salcia blând...
Privind-o, văzu cum fata ei scumpă
Privirea nu-și lua de la prinț.

-Și eu îl aștept, șoptise crenguța,
De mulți ani mă rog pentru el
Căci Domnul mi-a spus de-un prinț bun și drept
Ce-ar vrea inimioara să-mi fure din piept.

Atunci, salcia noastră lăsă jos crenguța
Ca ei să se vadă mai bine
Și sute de păsări ciripind bucuroase
Colorau peisajul miroznelor fine.

Privind-o în ochi, rămase uimit
Văzând că-i aleasa din visele lui,
Când Domnu-i vorbea de frumoasa prințesă
În nopți de-nchinare și-n zori argintii.

Iar el, Abiel, o ceru' de nevastă
Bucurând întreaga natură,
Pe cap îi pusese cunună de flori
Ținându-și apoi mireasa de mână.

Era nunta ei, nunta Denisei,
Crenguța cu suflet de zână
Cu-n prinț ce-a venit din zări depărtate
De Domnul trimis să-i pună cunună.

Ciripeau păsărele pe-ntregul alai
Aducând voie bună în inimi,
Sub salcia noastră cădeau stropi de rouă...
Erau stropi de lacrimi ce-i udau haina nouă.

Căci inima ei, a salciei noastre,
Simțea o tristețe, un gol, o durere
Era despărțirea de fata ei dragă,
Crenguța ei scumpă, a ei mângâiere.

Spre zările-albastre, purtată cu drag,
Lăsând în urmă familia ei
Plecă încrezătoare cu scumpul ei prinț
Ce-i era de-acum soț... al ei Abiel.

Șoptise a sa mamă cu lacrimi în ochi:
-Fii binecuvântată, draga mea fată
Împreună cu scumpul tău soț,
Oriunde veți merge bucurați-vă în Domnul
Și să-i fiți copii credincioși!