Mă cheamă aerul afară
Cu prospețimile de stele
Să fiu gătit c-o să apară
Din cer însuflețite vele.

Cu azuriul în nuanțe,
Cu avântarea în mișcare
Pline de vânturi și speranțe,
Umplute-n zboruri și de zare.

Fără de margini și senine
Îmi vor aduce iar lumina
Și eu cu visurile pline
Am să întâmpin brigantina.

Vor prinde palmele timona,
Iar văzul – zările deschise
Și necredința ca gorgona
Va geme-n gânduri imprecise.

Dar va-mpietri numai orbită
De-a-ncredințării noutate
Și brigantina îndârjită
Va da năvală spre departe.

Când pânzele prinse-n catarge
Vor fremăta o melodie
Că bezna-n ele se va sparge
Și s-a topi în agonie.

Întreg voi prinde răsărirea
Ce-a șterge existența sură
Și largă m-a-ntâlni Iubirea
Cu înălțare și căldură!
Victor Bragagiu
victorbragagiu. blogspot.com