De când nu te rogi, mai ţii minte?
Ba mai mult, de când nu mai plângi?
De când nu vorbeşti în cuvinte?
Şi lacrimi în palme să strângi

De când nu cobori pe genunchi?
De când nu mai cauţi în tine
De când nu mai simţi în rărunchi
Emoţii, trăiri şi suspine?

De când nu mai plângi nu de formă?
De când nu mai plângi din adânc
Fără să-ți pui ochilor normă
-Gata, atât... Nu mai plâng...

De când nu-ţi mai ştergi disperat
Lacrimi fierbinţi care curg?
De când nu te laşi cercetat?
Privind doritor spre amurg

De când nu te scutură plânsul ?
Ştiind că atâta povară
În praf ţi-a schimabt întreg sensul
Şi te-a topit ca o ceară...

Spune-mi, de când nu mai plângi?
Spune-mi de când nu te doare?
De când în genunchi nu te frângi,
Cerându-ți sublima iertare?