Cu ce rămâi din toate
Spre câte-n lume-alergi
Cu tine-n veşnicie
Ce iei să duci când mergi?
Cu ce rămâi din banii
Pe care-i strângi zgârcit
Când moartea o să-ntrebe
Tu pentru ce-ai trăit?
Cu ce rămâi din câte
podoabe cauţi şi-mbraci
Când mulţi n-aveau nici zdrenţe
Ci tremurau săraci?
Cu ce rămâi din slava
Deşartă ce ţi-ai strâns
Când o să vină focul!
Cu scrâşnete şi plâns?
Cu ce rămâi din câtă
Grăsime-mpovărezi
Sau din frumuseţea care
Găteşti şi subţiezi?
Cu ce rămâi în urma
Cumplitului pârjol
Când toate-arzând, pleca-vei
Sărac, nebun şi gol?
Când Domnul o să vină
Cu slavă sau cu munci
Când tot ce-ai azi pieri-va
Cu ce rămâi atunci?
cu ce ramai??? Alexandru Macedon a acucerit aproape toata lumea si a fost ingropat cu mainile afara din sicriu ca sa vada toti ca a avut toata lumea si nu a luat nimic cu el cand a plecat de aici... e in natura noastra sa alergam dupa lucruri trecatoare desi stim ca vor arde intr-o zi le dorim, unele ne sunt necesare altele ne stapanesc deja.......