Să mi se laude sufletul în Domnul!
Să asculte cei nenorociţi şi să se bucure.
Psalmul 34: 2

Era o zi senină, o zi obişnuită:
mulţime zgomotoasă, drum lung de străbătut.
Dar deodată-n cale, cetatea mult iubită…
Se-opreşte Creatorul şi spune abătut:

“Aduceţi-Mi un măgăruş din satul dinainte!”
Le-a dat detalii clare, pe care îl dorea.
Doi ucenici s-au dus, cu ţinere de minte,
întocmai au găsit, şi-au împlinit porunca.

Un măgăruş… nu tocmai coroana creaţiunii!
Dar Domnul l-a ales ca să-Şi arate gloria
ce nu stă-n strălucirea sau bogăţia lumii,
ci-i dragostea ce-a luat păcatul nostru-asupra Sa.

Şi intră în cetate Trimisul Domnului,
cu ucenicii, cu bolnavi, cu prunci - alai care-I cânta.
Fariseii critică zelul norodului,
dar dacă închinătorii tac, pietrele vor striga.

E mare bucurie, se-aude doar “Osana!”
Speranţa reînvie în suflete-asuprite.
Numai Sărbătoritul, singur din toţi, plângea,
căci El ştia viitorul cetăţii răzvrătite.

***
O, de am căuta şi noi, în fiecare zi,
acele lucruri care ne-ar aduce pacea:
neprihănirea Lui şi-Mpărăţia care va veni.
Să nu lăsăm îngrijorarea să ne-umbrească viaţa !

Dacă un măgăruş a fost de-ajuns în ziua-aceea
şi dacă tot ce a creat, chiar pietrele-L slăvesc,
cu cât mai mult, Domnu-i va folosi pe-aceia
ce se smeresc şi Voia Lui o împlinesc.