Tu, omule

Spui că tu ești credincios
Om curat, evlavios,
Atunci tu de ce urăști
Și pe alti-i ocărăști?

Cine te-anvățat să fii
Purtător doar de urgii,
Tu nu vezi că nu ai har
Binecuvântatul dar?

O sărmane păcătos
Ce te lupți doar pentru jos,
Cum te poți numi creștin
Când te porți așa hain?

Tu sămânța ce-o arunci
Omeneștile porunci,
Rodul ce-o să-l ai în dar
Va fi plânsul cel amar.

Un adevărat creștin
Are sufletul senin,
Nu urăște cum faci tu
Dragostei nu-i spune nu.

Totdeauna pe pămănt
Adevărul Celui Sfânt,
A fost pentru toți un har
Și al păcii dulce dar.

Tu de toate ești străin
Și cu sufletul hain,
Deși spui că ești ostaș
Dragul meu, tu esti un laș.

Nu ai voie să urăști
Și nici ca să ocărăști,
Cum ai fost iubit și tu
Dragostei să nu-i spui nu.

Cât mai este timp acum
Vino pe-al credinței drum,
Ca să nu mai fi hain
Ci să fi un bun creștin.