Lacrimile lui Isus


Cu ramuri de finic în mâini
Mulțimea-n calea Lui venea
Căci nu era printre străini
Ci la ai Săi, în țara Sa.

Domnea o mare bucurie
Iar faptele Lui s-au aflat.
Ale Lui minuni aveau sa fie
Subiectul cel mai discutat.

Orbilor vederea El le-a dat,
Ologii au putu umbla,
Pe îndrăciți i-a vindecat
Și mare era faima Sa.

Chiar morții știau c-a înviat
Căci veștile s-au răspândit.
Pe cei săraci i-a săturat
Și boli grele-a tămăduit,

Acum venea-n a lor cetate...
Mulțimea toată-L aștepta,
El regreta ale lor păcate.
Știa, necazul va urma...

A plâns Isus plin de iubire
Venind pe măgăruș călare.
El vedea a lor fericire
Căci Se uita la fiecare.

Știa că piatră peste piatră
Aici curând, nu va mai sta
Prăpădul va veni deodată
Și toate se vor dărâma...

Ierusalimul va pieri
Cu toate ce-n el se afla
Iar omenirea va muri
Nimic, nu va mai rămânea.

N-au ascultat a Lui chemare
Smeriți ei nu au vrut să fie
Au pierdut marea îndurare
Și o vor pierde pe vecie.

Acum, spre slava Sa strigau
Și hainele pe jos și-au pus.
Toți, pe Isus Îl lăudau
Credeau că e venit de sus,

Că-I Fiul Tatălui Ceresc
La Cer e a Lui Împărăție
Dar, a venit jos pe pământ
În slujba omului să fie.

Mulți farisei Îl urmăreau
Cu ochi vicleni, plini de răință.
El cu pas mic înainta
S-aducă în lume, biruință.

De jertfă era pregătit
Să moară chiar nevinovat
Ca omul, liber, fericit,
Să fie sus la Cer, salvat,

Să fie sfânt și mântuit,
Prin ascultare și căință,
Liber etern și fericit
Prin Domnul plin de biruință.

Amin

Câmpia Turzii 20 martie 2017