Scutește-mă de gloata ce mă-nalță
Și-mi pleacă-n umbră ramuri de finic;
De toți acei ce-ngenunchează-n față
Dar, pentru care eu nu sunt nimic!

Scutește-mă de lacrimi și săruturi
Ce-mi ard pe tâmple ca un foc încins,
Dar care-s numai niște uscături
Ce vor să-mi vadă sufletul învins!

Scutește-mă de bogății și slavă
Menite să mă prindă-n vraja lor;
De lucruri ce mă vor doar o epavă
Vândută fără prețuri în obor.

Scutește-mă de inimi împărțite:
Ce nu au sens, nici cale, nici povață;
De chipuri îndrăznețe, dar mânjite
Sortite pentru moarte, nu viață!

Scutește-mă de o iubire falsă
Cu zâmbet larg, lipsită de esență.
Scutește-mă, te rog, de orice șansă
În care Tu să nu-mi fii dependență!