Tu m-ai iubit întâi

Tu m-ai iubit întâi de toate,
Eu nu știam ce-i dragostea.
Inima îmi era departe
Pe căi pierdute și deșarte,
Departe de iertarea Ta.

Eram un pui de om în noapte,
Și nu știam ce e iubirea.
Iar uneori auzeam șoapte,
Dar ele îmi păreau departe
Nu îți înțelegeam vorbirea.

Simțeam un dor nelamurit,
În adâncul ființei mele,
Priveam zâmbind spre infinit...
Mă surprindeam privind la stele,
Nu-nțelegeam ce îmi spun ele.

Tu m-ai iubit întâi de toate
Și toată hoinăreala mea,
Prin lumea plină de păcate,
Prin vise, iluzii deșarte,
S-a oprit lângă crucea Ta.

Cu ochii grei, lacrimi în gene
Hoinar la Tine m-am oprit...
Priveam la cuiele ce grele,
Iubirea-n lemn ți-au pironit.

Iar șoaptele ce le-auzeam,
Ce sufletul îmi framântau,
Le-nțelegeam acuma clar...
Căci stelele și infinitul
Sădeau în toată ființa mea
Un dor după iubirea Ta!

Și-am început eu să socot
Că dincolo de-ale mele fapte,
Tu m-ai iubit întâi de tot!