“Isus, ducându-Și crucea, a ajuns la locul, zis al “Căpățânii”, care în
evreiește se cheamă “Golgota.” Acolo a fost răstignit;” (Ev. Ioan 19:17-18)


Pe crucea Golgotei, cu trupul zdrobit,
Isus, Mielul Sfânt, suferea răstignit.
Mulțimea, tâlharii, și demonii urii
Loveau fără milă în Fiul Iubirii!

Dogoarea și setea, și cuie, și spini,
Frângeau trupul sfânt și ochii senini!
Sângele Său, nevinovat,
Pentru noi era dat, pentru-al nostru păcat.

Privind cu tristețe patima grea
În haina durerii, Maria, plângea!
Căci Fiul ceresc se stingea în durere
Nevrând să bea oțetul cu fiere.

Cu capul plecat, de lacrimi cuprins,
Isus, a strigat pe lemnul încins:
“Părintele Meu, în ceasul cumplit,
De ce nu privești, și M-ai părăsit?”

Natura plângea, plângea Universul
Și toate-și schimbară privirea şi mersul!
Privind, pentru ultima dată, văzduhul,
Isus, Și-a încredințat Tatălui duhul!

Cu mari tânguiri, prin ploaia cernită,
Mulțimea, sub cruce, privea îngrozită.
Sutașul roman, uimit, a strigat:
“Acesta a fost Dumnezeu întrupat!”
*

Ce lacrimi amare, ce sânge preasfânt
A vărsat Dumnezeu pentru omul pierdut!
În dragostea Sa, iubind adevărul,
Isus ne-a-mpăcat cu Tatăl și cerul!

Prin jertfa-I pe cruce salvarea-i urzită,
Satan e înfrȃnt și moartea-i zdrobită.

“Fiindcă atȃt de mult” ne-a iubit Dumnezeu
Că L-a dat pentru noi pe Isus, Fiul Său!
Pentru sufletul nostru, pentru-al nostru păcat,
Isus, Mielul Sfânt, a murit, și-a-nviat!

Florești, Cluj