ÎNDEMNURI PENTRU VREMURI CA ACESTEA
Nu se știe ce aduce clipa următoare
Se vor răspândi războaie, armele nimicitoare?
Nu se știe dacă mâine veți cânta cu bucurie
Sau veni-va vestea-n care e o tristă melodie.
Nu se știe ce schimbări vor propune magistrații
Dar e sigur că vor fi multe, multe aberații
Depărtări de Dumnezeu iar vor fi cu milioane
Ce veți face, voi creștini, când vin oștile dușmane?
Primiți sfatul ce vă pune în conecție cu Cerul
Spre-a putea să depășiți crivățul, dogoarea, gerul
Nu-ntrerupeți legătura; Tatăl e cu voi în toate
Nu vă lasă să cădeți în terenuri înnoptate.
Nu simțiți înviorări? Nu e har în congregații?
N-apelați la internet să obțineți informații
Doar Păstorul vieții voastre dă soluții potrivite,
El poate aduce suflu în speranțele strivite.
Când vedeți căderi abrupte din credință, de la har
Să sporească dedicarea, mersul vostru la altar
Când vedeți că dau târcoale cei ce vor doar tulburare
Înfruntați-i fără teamă, nu-i lăsați să se strecoare.
N-acceptați mesaje care doar neînțelegeri nasc
Dacă vreți treziri să fie ca în drumul spre Damasc.
Dați , mereu, întâietate faptelor ce vă zidesc
Credeți că făgăduințe, în curând, se împlinesc.
Hotărârile vă fie potrivite cu Scriptura
Reparați tot ce-a produs nepăsarea și ruptura
Vă îndemn, din nou, pe toți: evitați starea confuză
Invitați-i înc-odată pe acei ce vă refuză.
Vremuri grele azi trăim, se-mplinește profeția
Arătați întregii lumi ce înseamnă drumeția
În sistemul de-apărare când apare vreo fisură
Reparați-o cu metoda creștinească, clară, pură.
Nu intrați în spații unde n-ar intra al vostru Mire
Ci priviți spre Plaiul care e-mbrăcat în strălucire
Sprijiniți proiecte care să ajute au menirea
Și-așteptați evenimentul ce se cheamă ”Revenirea”
De-mpliniți ce ați promis Tatălui cu-ncredințare
Constata-veți, în curând, că va fi o dezghețare
Râul binecuvântării va străbate iar lucrarea,
Iar va fi adus balsam să aline întristarea.
George Cornici/17 Aprilie, 2017