Ce har… e să respiri vigoarea dimineții
Dezmierdat de armonia ce te înconjoară
Să te scufunzi în gingășia frumuseții
Înmiresmată în farmecul de primăvară.
Ce fericire… e când ochiul tău cuprinde
Întinsul fără margini cu bolta cea senină
Îmbrățișat de-un dor ce-n inima-ți aprinde
O flacără a speranței și o dragoste divină.

Ce minunate-s… clipele de duioșie
Pășind prin roua proaspătă ce îți dă puteri
Și te minunezi că viața e o mare bogăție
Dar se scurge iute prin lacrimi și dureri.
Ce bucurie… este să privești o floare
Ce se răsfrânge-n raze efemere de lumini
Scăldată în diamante ce sclipesc la soare
În freamătul catifelat cu zumzet de albini.

Ce dulce-i… izul de mireasmă îmbietoare
Ce-ți copleșește sufletul de dor și de cântări
Și simți ritmul inimii ce uneori te doare
Și îți frământă gândul cu atâtea întrebări.
Ce dar… e să asculți tăcerea veșniciei
Și liniștea nemărginirii într-un loc stingher
Când tu presimți în suflet taina bucuriei
Și în tihnă meditezi și te gândești la cer.

Ce bine… e să-ți faci un timp de cercetare
Acum când ești furat de farmec și de vise
Ca să te gândești puțin la Mâna Creatoare
La Acel ce te așteaptă cu bratele deschise.
Ce calde-s… clipele de dulce părtășie
Când lacrima iubirii curge pe obrazul tău
Și dorul inimii tânjește după veșnicie
Căci la toate ce privești îl vezi pe Dumnezeu.

*******