Când spre cerul slavei Tale îmi ridic cu dor privirea
Simt cum duhu-mi se-nfioară și mă-nvăluie Iubirea
Căci zăresc acolo-n slavă chipul Tău Cel minunat
Și Privirea ce mă caută într-o lume de păcat...

Doamne, când privesc spre ceruri inima tresare-n mine
Căci mi-e haina întinată și mi-e greu și mi-e rușine
Pentru slaba mea ființă ce suspină sub povară
Pentru rana ce-i în suflet și a prins din nou să doară...

Dar mă-nvăluie Iubirea și Privirea Ta divină
Vindecă a mea durere și îmi spală orice vină
Cînd spre cerul slavei Tale mâinile-mi înalț cu dor
Simt cum Te cobori prin Duhul bunul meu Mântuitor...

Și reverși în suflet pace...mă hrănești cu-al Tău Cuvânt
Îmi dai aripi către stele să mă-nalț mai cu avânt...
Vocea Ta-mi șoptește dulce străbătând prin galaxii...
Te iubesc copilul Meu și mereu te voi iubi!

Vulcan-19-03-2017
Mary