Își toarnă Astrul Aurul pe mare,
O poleiește ca pe-un giuvaer,
În valsuri line unde mișcătoare,
Scări rulante urcând până la Cer.

Dar mai-nainte de-a miji stoborii,
De a ne copleși minunea nouă,
Au profețit-o, dimineața, zorii,
În bunătatea aburind în rouă.

Cum cinga orizontului străpunge,
Pictează Domnul scara din pruncie
Cu un penel muiat în Sfântu-I Sânge,
Să urcăm pe ea spre veșnicie.

Da, Razele înveșmântează ape
În flacăra de Rug nemistuind,
E Răsăritul Dragostei Agape,
Chemarea frumuseții-n Susur Blând.

Când Dumnezeu zăvorul îl deschide
Ca să reverse pe pământ minuni,
Pândiți la maluri, cu priviri avide,
Nu pierdeți Răsăritul, oameni buni!