Doamne, Tu eşti totul...
Autor: Sanja Cristea Tiberian  |  Album: Lumina de pe munte  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de Sanja-Adriana
Fără margini mi-este dragostea de Tine
Orişiunde-aş merge Tu eşti Domnul meu
Mă-nfior şi tremur când Te simt în mine
Unde eşti Tu, Doamne, vreau să fiu şi eu.

Nu mai pot departe să Te ştiu, mi-e teamă -
Viaţa fără Tine-i ca şi cum n-ar fi -
Stele mii să moară, nu le bag în seamă
Tu eşti ceru-n care iar le vei zidi.

Ce eşti, Doamne sfinte, de rămân pierdută
Când Te văd pe gânduri şi-n tăcere stai,
Ochii plâng cu ceaţă, vorba mi-este mută,
Mâinile-s întinse după Tine-n rai.

Şi mă sui pe-o rază gingaşă de lună
Să Te văd când, Doamne, mă aştepţi în prag,
Pentru Tine, Doamne, mi-am dorit cunună
Mi-e şi frică, Doamne, cât îmi eşti de drag.

Doamne, Tu eşti totul până peste moarte
Ai crescut în mine veşnic Dumnezeu,
Îngerii din ceruri vin şi-o să mă poarte
Şi cu Tine-n slavă am să fiu şi eu...

Amin!


Dragoste de Dumnezeu pusă în versuri sublime. Fiţi binecuvântată!
Adăugat în 17/01/2013 de floridinmaracineni
Dumnezeu sa te binecuvinteze !!!
Adăugat în 03/02/2015 de IsusHristosEsteBun12
Statistici
  • Vizualizări: 4352
  • Export PDF: 10
  • Favorită: 2
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni