În aşteptarea zorilor...



"-Nu sta de mine!, i-am urlat în faţă
Nu mă forţa să fac ce nu-mi pe plac! "
M-a penetrat adânc, privirea lui de gheaţă
Şi scuturând din cap, mi-a spus să tac

Purta în mâini o foaie neagră-arzândă
Ce-o flutura în vânt ca un nebun
Vroia să îmi semnez decretul lepădării
Că sunt din neam regesc să nu mai spun

I-am spus să plece, cu o voce gravă
Din ochii mei curgea tihnit un râu
Dintr-un ungher venea un slujitor c-o tavă
Legat la mijloc lesne cu un brâu

Se auzeau în urma lui ecouri
Păşind presat podeaua cea de lemn
Puteam vedea pe chipul lui tablouri
Ce-mi arătau cât e de rău şi de nedemn

I-a înmânat decretul de pe tavă
Şi-a dispărut în fumul gros de ceaţă
Stăteam înlănţuit pe jos, ca o epavă
În aşteptarea zorilor de dimineaţă...

În pâlpâirea-mi slabă de gândire
Privind la licărirea stelelor pe cer
Mi-am însuşit o stare bruscă de neştire
Şi am căzut o vreme într-un ungher

Când m-am trezit, o pală de lumină
Se cobora uşor în bezna cea de lut
Şi am putut vedea cât de murdar de tină
Pe haina mea curată m-am făcut

Din paiele din jur am adunat în fugă
Şi am întins vreo două până la genunchi
Lumina lui din chipul de sub glugă
M-a dezgolit şi m-a străpuns pân la rărunchi

S-a auzit un râs patetic într-o umbră
Şi-apoi subtil în rază s-a apropiat
Cu-n gest de negrăit pe faţa-i sumbră
Ia pus decretu-n mâini şi s-a îndepărtat

Era decretul lepădării încă nesemnat
Pe faţa îngerului sfânt vedeam speranţă
Apoi în sul la loc l-a 'nfăşurat
Şi l-a ascuns la pieptul lui în siguranţă

Un ultim lucru mai rămase nedeschis
Decretul faptelor adus pe tava rece
-O să încep acum să îl recit, că l-am deschis
Lasă această vorbă plânsul să mă-nece...

-Copilul Tău, sau aşa-zisul!
Cercam umil să-mi strâng urechile în mâini
Mi-a apărut în faţă tot abisul
Umplut de pietre ce păreau a pâini...

Deodată-n negrul înconjurului de ceaţă
Se coborau lumini cu aripi fâlfâinde
Mi-am pus în grabă mâinile pe faţă
-Priveşte-ți Doamne fiul cum se-ascunde!

Îmi auzeam întregul faptelor făcute
Şi parcă nu puteam să cred că le-am făcut
Îmi şiroiau în suflet lacrimi nevăzute
Şi prin nebănuite forţe, am tăcut...

La ultimul cuvânt rostit de slugă
Toţi îngerii s-au înălţat din locul ruşinos
Şi se plimbau în aer mii de pene-n fugă
Aterizând agale-n urmă jos...

Mulţimea faptelor citite au fost scrise
Şi-au fost purtate la urechea Regelui
Şi s-au trântit în urmă toate porţile deschise
Lăsând un muribund în paza nimănui.

Nici lumânări, nici stele, nici sclipire
Să-mi dea răspuns la ochii tulburaţi
Care purtau perdea de lacrimi în privire
Visând la ziua când vor fi curaţi

Vroiam şopti în beznă ruga unei guri
Ce aştepta răspunsul unui rob să vină
Dar am simţit pe-a mâinilor încheieturi
C-au început s-apară urme de rugină

"Nu vine! , îmi striga mereu în tâmple
Aici va dăinui un suflet mut
Până paharul suferinţei nu va umple
Cu lacrimi de căinţă pentru ce-ai făcut"

-Trimite-mi stele să veghez cu ele!
Am murmurat privind spre gratia de fier
Clipind din ochi prin crudele zăbrele
Au apărut subtil luminători pe cer...

Deodată focul s-a aprins în mine
Şi-au început din gură flăcări vii să iasă
Mi s-a lipit de paie orgoliu şi ruşine
Iar limba a început slăviri să ţeasă

Mi s-au zdrobit la mâini cătuşele-ncuiate
Iar la picioare lanţuri vechi sau rupt
Şi toate funiile reci au fost tăiate
Și-o voce caldă, blând m-a întrerupt :

-"Fiincă-L iubeşti, El te va izbăvi
Te va scăpa din temerile tale
Fiindcă-L cunoşti, El te va ocroti
Şi-ţi va-ntări picioarele pe cale! "

Şi toate zidurile reci s-au sfarâmat
Când a pătruns din slavă sus Lumină
O gloată mare cu putere a strigat:
"-Trăiască Împăratul care va să vină! "