În scoarţa vechiului stejar,
Seva clocoteşte-n lumină,
Flori îngemănate poartă iar
În frumuseţe divină.

În cupe s-a adunat amar
Din bocetul greu al furtunii.
Cu ramul întins în Calvar
Te cheamă pe Tine, Rabunii.

Doar Tu ne aduci mângâierea,
Pacea şi liniştea pe pământ.
Din frumuseţi de floare, mierea
Şi în piepturi viaţa fremătând.

În Tine-i iubirea, puterea
Care luminează orice gând;
Prin Tine avem veşnicia
Şi al Tatălui Sfânt Cuvânt.

Murmură izvorul în şoaptă,
Prin pădurea uscată de vremi,
Cu răbdare El te aşteaptă,
Poate din Sodoma o să-L chemi.
Amin!