Așa ades în viața trecătoare
Ne întâlnim cu vorbe ce rănesc
Și parcă ”eul” nostru se întreabă
”Ce rost mai are oare să iubesc?”
Și într-o clipă inima în piept
Tresaltă de suspinul ce-i ascuns
Și-o lacrimă se-ascunde printre gene
Când vorbele ca lancea au străpuns...
Și sângerează gândul ce-i rănit
Și visul se retrage tremurând
Să treacă norul ce-a adus tristețea
Și soarele să vină mai curând...
Așa ades în viața trecătoare
Sunt oameni ce rănesc cu ușurință
Printr-un cuvânt, un gest sau o privire,
Prin lipsa de respect și de credință...
O, Doamne...fă-mă o lumină-n lume
Chiar dacă vorbe-adesea mă rănesc
Dă-mi Tu, putere să rezist furtunii
Învață-mă să iert și să iubesc!

Vulcan-30-03-2017
Mary