Doamne, câtă suferință este în al Tău popor. . .
Câte lacrimi și durere. . . câte răni ce încă dor. . .
Sufletul mi se-nfioară și mă-ntreb Părinte Sfânt:
Oare mai privești spre lume? Mai privești către pământ?

Liniștea și pacea nopții prea ades e alungată
Căci sunt mulți ce-n suferință strigă către Tine, Tată. . .
Strigă istoviți de doruri, de suspine negrăite,
De dureri ce ard amarnic și speranțe năruite. . .

Multe lacrimi scaldă ochii. . . plâng copiii Tăi Isus. . .
Plâng cu sufletul, cu trupul. . . dar nici plânsul nu-i deajuns
Căci sunt boli fără de leac și dureri ce nu mai trec
Și sunt mulți ce cad Părinte și din viață se petrec. . .

Mă aplec cu reverență și Te rog cu-nfrigurare
Mai atinge-Te de noi. . . lasă binecuvântare
Să nu ne-ntrebăm Părinte când privim spre cerul sfânt:
Oare mai privești spre lume? Mai privești câtre pământ?

Vulcan-07-05-2017
Mary