Marea Veste a Învierii
Autor: Ioan Hapca  |  Album: Reflecții  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de Ioanhapca in 08/05/2017
Marea Veste a Învierii

Marea Veste a Învierii
Dă și azi lumii ocol;
Mărturie stă vederii
Orișicui, mormântul gol,

Piatra dată la o parte
Și fâșiile de in
Din mormânt, stau să arate,
Că-I viu, glorie Lui! Amin.

Bolovanul greu și mare
Care sta de-o parte dat
Și cu lucrurile-n care
Trupu I L-au înfășurat,

Au rămas să dovedească
Cum că S-a desfășurat
Puterea Dumnezeiască
Ce din morți L-a înviat!

I-a zdrobit morții puterea
Și putere ne-a adus
Dea-I cuprinde învierea
Și viața Lui de sus.

Marea Veste a biruinței
Dă și azi lumii ocol
Vorbind falnic conștiinței
Și-arătând mormântul gol.

„A înviat precum ne-a spus”,
Zdrobindu-i morții puterea,
A înviat și ne-a adus
Tuturora învierea.

Este viu și plin de glorie,
Sus pe Tronul Cerului,
Dar și într-a noastră voie,
Domn pe tronul sufletului.

Domn și Sfetnic Minunat
Din veșnicie în veșnicie
Și cu Slavă încununat,
A fost, Este și-O să fie!

Moartea a fost deplin zdrobită
Până-n fundu-adâncului
Și robia ei robită
De Slava Sfințeniei Lui.

El e viu, trăiește-n noi;
Viață-I și neprihănire
Până-n „Ziua de apoi”,
Lucrând o desăvârșire:
-„Toate lucrurile noi”-

17/04/2017*Ioan Hapca
(Zaragoza)
Un frumos imn de slava Glorioasei Invieri a Mantuitorului. Mormantul este gol, de ce sa tot cautam printre morti pe Cel Viu? Frumos scrie poetul: "Marea Veste a Învierii/Dă și azi lumii ocol;/Mărturie stă vederii/Orișicui, mormântul gol," Iisus este Viata, traieste si in noi prin harul Duhului Sfant, trimis bisericii Sale si celor care il urmeaza intru desavarsire si viata vesnica: "El e viu, trăiește-n noi;/
Viață-I și neprihănire/Până-n „Ziua de apoi”,/Lucrând o desăvârșire:/-„Toate lucrurile noi”. Har, pace si bucurii intru Domnul.
Adăugat în 08/05/2017 de marin2016
Statistici
  • Vizualizări: 3127
  • Export PDF: 13
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni