Poate fi-nfrunzită lunca, iarba s-o-nveşmânte,
Mieii pe câmpii să zburde, graurul să cânte,
Pot cireşii să-nflorească, inul să răsară,
Poate câmpul să-nverzească, - nu e primăvară!
Pot copii să se joace, vântul să adie,
Pot să se îmbrace-n zâmbet caişii toți la vie,
Pot albinele s-alerge floare după floare,
Clopotele pot să cânte, - nu e sărbătoare!
Pot să sune mii de strume, cântecul suspină,
Pot să ardă candelabre, - jale e-n lumină...
Pot să fie ouă roşii, - casa e tăcere,
Cât mormintele sunt pline, nu e Înviere!
Când nu vor mai fi pe lume ziduri şi lăcate,
Când va respira şi gândul numai libertate,
Când va fi lumină-n case şi senin afară,
- aia fi-va Sărbătoare, aia Primăvară!