Eternele-mi poeme
Autor: Traian Dorz  |  Album: Eternele Poeme  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de mihaela_ostafe in 12/05/2017
Eternele-mi poeme nu-s astea de acum,
acelea mă aşteaptă de Dincolo de vreme;
și n-am ajuns acolo, sunt încă tot pe drum,
dar simt cum nerăbdarea
le-ndeamnă să mă cheme.

Dorita Primăvară nu-i asta de April,
deși, de orice dată, și-aceasta-i însorită,
deși mereu mă-ntoarce la anii de copil;
- mai am o Primăvară și Aceea-i cea dorită.

Nemuritoarea Harfă nu-i asta de acum,
deși și-aceasta poate că uneori mai pare,
deși pe câte-o coardă mai are-un sfânt parfum;
- mai am o harfă, şi aia mi-e cea nemuritoare.

De-aceea nu-s eternele poemele de acum
deși mai au și-acestea ceva etern în ele,
căci încă n-au ființa de Dincolo de drum,
sunt încă tot dincoace, nu Dincolo de stele.

... O, da, va fi odată și Primăvara mea
și Harfa cea de aur, şi mâna strălucită,
și Sânul ce m-aşteaptă
- și-atunci îmi voi cânta
Poemele eterne, în Slava Nesfârşită.
..superbă, ca toate celelalte de altfel... fii binecuvântată sora pentru această deosebită contribuţie la îmbogăţirea tezaurului poetic creştin.
Adăugat în 12/05/2017 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1732
  • Export PDF: 19
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni